duminică, 22 martie 2009

Fotbal in stare pura

Da, asta e Rapid-ul pe care vrem sa-l vedem meci de meci! Da, asta e fotbalul spectacol si spiritul de fair-play care ar trebui sa existe la fiecare meci in parte! Felicitari Costin Lazar! Prin gestul tau, de a recunoaste ca nu a fost penalty si implicit de a intoarce decizia arbitrului care initial acordase lovitura de la 11 m, ne-ai facut sa ne aducem aminte de vechea vorba: decat un gol urat, mai bine o bara frumoasa! Desigur ca neputinciosii, gurile rele or sa zica ca si asa scorul permitea un astfel de gest rarisim, 2-0. Si ce? Meciurile Rapid-ului au ceva aparte, au acea placuta nebunie de a ne tine cu sufletul la gura pana la ultimul fluier al arbitrului. Acum 4 ani, Otelul ne egala la Galati de la un 3-0, scor pe care-l credeam linistitor. Sau acum 2 sezoane, pe Giulesti...2-0 Rapid si numai in cateva minute tabela de marcaj arata 2-2, meci incheiat la egalitate 3-3. Sa nu uitam deasemenea, ca in urma cu multi ani am pierdut un campionat datorita fair-play-ului! Sunt multe echipe care cersesc un penalty; de asta trebuie sa fim cu totii mandrii de tine, Costine! De faptul ca mai presus de orice interes ai pus fair-play-ul! Bravo Costine!

Cat despre meciul in sine nu sunt multe de zis! 4-0. Rapid a jucat fotbal, asa cum a facut-o si in meciurile precedente. Asa vrem sa vedem echipa noastra draga evoluand mereu. Nu sunt subiectiv, dar Rapid este singura echipa care chiar demonstreaza cat de frumos, cat de spectaculos poate fi fotbalul jucat cu mult sacrificiu, multa daruire, pasiune, devotament, ambitie. Doar cei care vor sa se minta pe ei insisi, ar spune ca nu am dreptate. Un Rapid care in ciuda problemelor, se poate detasa si poate juca asa cum ne dorim cu totii. Un merit important, cum am mai zis si in articolul pe care l-am postat dupa meciul cu Cfr Cluj, il au Marian Rada si Nae Manea.

Insa, pentru noi, pentru suflarea Rapid-ista, greul de abia acum incepe! Urmeaza o luna de "foc", dar sunt sigur ca la capatul acestei luni vom iesi invingatori. Acesti baieti au nevoie acum, mai mult ca niciodata de sprijinul total al nostru. Mesajul meu pentru urmatorul meci: cu totii-n groapa! O groapa unde vom creea un infern...Infernul visiniu!